Să fim bine înțeleși

Asociația Vrăjitorilor din Orz nu e un sindicat ce luptă pentru drepturile actorilor din filmul cu aproape același nume. Nici măcar nu cred că e preferatul vreunuia dintre noi, cu toate că tuturor ni se pare cool Omul de Tinichea și e clar că absolut toți apreciem valoarea Leului. Chiar dacă iubim câinii nu suntem aici nici pentru o viață mai bună pentru Toto. 

Trecând în partea întunecată, nu știm noi foarte multe vrăji însă le știm pe cele care contează. Și o să vă dezvăluim și vouă câteva din secretele noastre. Secrete de vrăjitori, vrăjitori ai berii.

Dezlegăm vraja ficțiunii și vă spunem adevărul. Ne numim așa pentru că e printre primele jocuri de cuvinte născocite de mințile noastre. Apariția asociației e normală deoarece ideea fierbea de mult timp în noi și abia aștepta să iasă la suprafață. Această entitate este de fapt doar atribuirea unei fețe legale, oficiale, pasiunii noastre pentru bere. Ce ne dorim prin existența ei e interacțiunea cu oameni la fel de  pasionați ca și noi, ne propunem promovarea culturii berii, a metodelor de fabricare a berii și a modului în care se realizează o degustare de bere. Vrem neapărat ca lumea să conștientizeze diversitatea acestui produs iar cand e vorba de bere să știe să aprecieze calitatea și nu cantitatea.

Crezul nostru

După ani de degustări credem cu tărie într-o singură frază:
“Omul căruia nu-i place berea nu a fost încă îndrumat spre o bere de calitate, pe gustul său.”

Putem sa le descoperim împreună.

Povestim despre gusturi, arome, ingrediente clasice și exotice, stiluri, culori, călătorii și experiențe.

Our History

Despre noi

Asociatia Vrajitorilor din Orz

Social Media

Stay connected and follow us: